Extraterestrii lumii insectelor

Ce este, totusi, o viespe?

Ar putea intreba, la urma urmei, orice om curios sa afle mai
multe despre interesantele si redutabilele insecte de a caror
intepatura dureroasa am fost avertizati sa ne ferim inca din
frageda pruncie. Daca ne impinge curiozitatea sa chestionam un
specialist (adica un entomolog, cercetator zoolog specializat in
insecte) aflam ca aceste cucoane bazaitoare si artagoase fac parte
din filumul Arthropoda, clasa Insecta, si ordinul (nu
radeti!) Hymenoptera (adica aripa subtire asemanatoare
unui himen, in limba greaca).

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

Cand vine vorba de familie, acum e acum. Micile
zburatoare violente se impart in doua categorii. Una grupeaza toate
viespile predominat vegetariene si cu infatisare timida. Cealalta
reprezinta mini-fiarele carnivore si parazite care ingrozesc toate
vietuitoarele de la insecte la om. Si pentru ca nu trebuie
sa ne complicam prea mult, viespile sunt acele insecte care nu sunt
nici albine, nici furnici, ci umplu cumva nisa evolutiva dintre
insectele amintite. Si mai clar decat atat: viespile isi tin
aripile in lungul trupului; cele de dinainte mai lungi le acopera
pe cele din spate. Orice specie de albina, cand se aseaza, isi
pozitioneaza aripile intinse oblic.

Acum urmeaza cea mai mare deosebire fiziologica intre viespe si
albina: pe cand harnica producatoare de miere are un trup bondoc si
compact de biata faptura adusa de spate care munceste din greu
toata ziua, simandicoasa ei surata se deosebeste prin proverbialul
trup zvelt si talie subtire, un mijloc care abia se tine de piept,
legat parca de o ata. In plus, daca albina prezinta peri folositi
la transportul de polen si care au rol termoizolant in zilele reci,
viespea este complet cheala, „imbracata” numai in armura sa
stralucitoare.

Daca albinele mor in urma unei intepaturi, deoarece acul lor
este prevazut cu tepi care se blocheaza in trupul victimei, albina
smulgadu-si abdomenul cand incerca sa se elibereze,
viespile sunt echipate cu un ac neted care le permite sa-si
intepe de cate ori vor dusmanii. Asta pe langa faptul ca
vispile au glande cu venin de rezerva mult mai dezvoltate decat cel
al umilelor albine.

Viata si comportamenul tiranilor zburatori grupeaza
viespile in trei mari categorii. Avem, bunaoara,
viespile solitare, care din momentul eclozarii
pana in ultima clipa traiesc singure, cu exeptia perioadei de
imperechere. Vin la rand cumplitele viespi care au inteles
ca multimea este putere si traiesc in roiuri mari,
asemenea albinelor. Dar cele mai interesante raman, de departe,
viespile paraziti, al caror stil de viata aduce
fiori reci oricui.

Ce mai fac viespile?

Vajnicele zburatoare se intalnesc in aproape toate
colturile Pamantului. Exista sute de specii de viespi care
populeaza majoritatea habitatelor. Niciuna nu produce miere, iar
cuiburile lor nu sunt alcatuite din ceara precum cele ale
albinelor, ci dintr-o pasta asemanatoare hartiei, bogata in
celuloza, realizata din lemn si noroi, substante mestecate
incet si metodic pana cand sunt transformate in materie prima
pentru cuib.

Toate sunt inactive noaptea. Odata cu apusul
soarelui, viespile se inghesuie ordonat in colonii sau in
ascunzisuri solitare. Cei care le considera animale daunatoare si
urmaresc sa le starpeasca, actioneaza exclusiv noaptea. Marea lor
sensibilitate la lumina este un punct vulnerabil care le face
foarte predictibile in campanile de exterminare petrecute de-a
lungul timpului.

Maximul agresivitatii viespilor se inregistreaza in
intervalul de timp dintre lunile august-octombrie,
perioada in care viespile parca turbeaza, atacand orbeste orice
intrus care se apropie de colonia lor. Fie intrusul insecta,
reptila, pasare, caine, pisica, soarece sau chiar taur si urs.
Pentru viespe nu conteaza! Adversarul este potopit de un roi de
mici soldati furiosi care ataca neincetat. Moartea survine deseori
in chinuri groaznice, datorita cantitatii imense de venin
injectate.

In timpul acestor luni de cosmar, activitatea viespilor se
intensifica, multe exemplare dand tarcoale alimentelor sau
gunoaielor produse de oameni. Cand vine vorba de actul inteparii,
surpriza vine, cum altfel, din partea femelelor.

Viespoii sunt niste indivizi prapaditi, lipsiti de temutul ac
intepator, fiind capabili doar sa faca zgomot. Sunt departe de
portretul de mascul dominant prezent in restul regnului animal.
Raul vine de la femele. Viespea prezinta un ac straniu denumit
ovipozitor. Acul are rol dublu, de arma si
sex.

Asta deoarece este chiar organul genital prin care viespea
femela este copulata de nevolnicul ei mascul. Cred ca este inutil
sa amintesc cine protejeaza cuibul si lupta cu dusmanii naturali.
Viata unei viespi depinde strict de rolul pe care il are in
colonie. Femelele fertile pot sa o duca bine pana la varsta de un
an, nu mai mult.

Bietele luptatoare-muncitoare nu apuca 22 de zile, pe
cand viespoii masculi reusesc cu chiu cu vai sa traiasca pana la 6
saptamani. Un cuib se stabileste doar in momentul in care
regina cauta un partener de imperechere. Odata gasit masculul,
acesta nu are de ce sa se bucure prea mult de gratiile Majestatii
cu ac si aripi.

Regina viespilor este o suverana trufasa, cu un apetit
sexual nemasurat, dublat de un comportament pe deplin
libertin. Se imperecheaza fara opreliste cu cat mai multi
masculi pentru a maximiza astfel numarul de urmasi. Aceeasi regina,
venita parca din alte lume, are capacitatea de a inmagazina in
propriul corp adevarate rezerve de sperma pentru zilele grele cand
nu gaseste masculi disponibili. Parca ar fi o banca omeneasca care
strange bani si actiuni albe pentru zile negre.

In timpul actului si dupa imperechere, regina continua sa fie
fertila, dar ovulele nu interactioneaza imediat cu sperma, ci
asteapta cuminti sa le vina randul, pitite in faldurile imensului
sau uter. Masura a fost luata intelept de Natura care previne
astfel nasterile continue, fara pauza, care ar epuiza pana la
moarte complicatul organism al reginei. La inceput suverana va
alege se eclozeze un numar relativ mic de soldati care sa o ajute
sa-si exinda si consolideze cuibul-colonie. Cand numarul supusilor
creste, regina se va dedica doar secventelor lungi de
imperechere.

Odata ce imperiul a ajuns la apogeu, regina decide sa
nasca si femele desemnate sa-i ia locul. Atunci cand noile
regine se apropie de maturitate si pornesc spre fondarea de noi
imperii razboinice pe sub poduri, ziduri, scorburi si crapaturi de
stanci, marea regina mama se retrage in plina glorie sa-si dea
obstescul sfarsit. Toata epopeea in cauza incepe primavara prin
aprilie si se sfarseste sub zilele mohorate ale lui noiembrie.
Atunci, Imperiul intra in adormire, fiorosii sai soldati cautand
locuri ascunse sub stanci, in copaci sau in pamant. Acolo intra in
ciclul anual de hibernare de unde vor fi reactivati de primele raze
calde ale unei zile de primavara.

Muzele lui Alien

Inainte de lansarea seriei de filme S.F. Alien,
regizorul Ridley Scott si artistul elvetian Hans Ruedi Giger, si-au
pierdut multe nopti in incercarea de a-i gasi noi atribute
socant-tenebroase Xenomorph-ului, bestia extraterestra coborata din
paginile Necronomiconului direct in pelicula lui Scott.
Cum oamenirea nu prea gaseste inspiratie in afara Naturii, salvarea
pentru proiectul celor doi a venit din partea putin cunoscutelor
viespi.

Pentru a atasa Xenomorph-ului acea capacitate terifianta de a se
inmulti prin insamantarea oamenilor cu oua din care apareau apoi
acele larve cu sange acid, cei doi s-au servit de exemplul viu
oferit de asa numitele viespi parazite. Sunt multe genuri care
folosesc acest cumplit mod de a-si creste puii. Iar metoda este mai
veche decat dinozaurii.

Daca studiem mai bine fenomenul, descoperim inca unul din
minunatele paradoxuri ale Naturii. Bunaoara marea
majoritate a viespilor paraziti traiesc o viata nevinovata atunci
cand parasesc stadiul de pupa si se transforma in adulti.
La maturitate, viespile cu copilarie infioratoare isi petrec scurta
viata zumzaind bezmetic din floare in floare si hranindu-se cu
nectar precum niste nevinovate albine, fluturi, molii, bondari sau
fluturi.

Nicio legatura cu copilaria de criminal care poseda si suge de
viata pe dinauntru o alta insecta nefericita pe care soarta cruda a
scos-o in fata viespii mama aflata in cautarea unei gazde pentru
puii sai monstruosi.

Atentie mare! Ceea ce urmeaza in continuare este relatarea pe
scurt a celui mai complex si tragic comportament parazitoid
intalnit in intregul regn animal. Uitati de tenii si de alte
nevertebrate al caror ciclu de viata paleste in fata povestii
adevarate a viespii cu larve posedante.

Imediat dupa momentul imperecherii, cand viespea mama simte ca
inlauntrul ei ouale au fost fecundate cu succes, decoleaza dis de
dimineata animata de un singur gand – sa gaseasca o omida, un
paianjen, o musca, albina, lacusta, greiere sau gandac in care se
va oua la propriu. Victima trebuie neaparat sa fie
vie; micilor urmasi voraci le place carne proaspata.

Viespile de nisip de acest fel din genurile Ammophila,
Batozonellus, Sphex, Anoplius, Bembex, Cerceris sunt printre
cele mai studiate de specialisti. Fiti mandri! Toate traiesc si la
noi in tara.

Ziua a inceput cum nu se poate mai prost pentru paianjen, greiere
sau omida. Ar fi fost de 1.000 de ori mai bine sa-i fi prins vreo
pasare, sau chiar vreun pescar patimas care le-ar fi strapuns de
vii in acul carligat al unditei. Chinurile ar fi fost infinit mai
mici. Dar nu, nu a fost sa fie asa. Nefericitele insecte au fost
reperate din vazduh de ochiul necrutator al viespei mama cu
pantecele doldora de oua.

Chiar si paianjenul cu venin greu care se delecteaza de obicei cu
viespile prinse in plasa urmeaza sa indure acelasi tratament care
intrece orice tortura inventata vreodata in hrubele Inchizitiei sau
lagarele de reeducare ale cmunismului.

Viespea mama cade in picaj fulgerator si i se agata de spate. Luat
prin surprindere, paianjenul incearca sa se apere stangaci de
calaretul iadului care nu-l slabeste din stransoare. Chinul sau
inceteaza pe moment, atunci cand viespea il inteapa cu o doza mica
de venin pentru a-l paraliza si a-l transporta astfel mai usor.
Pentru tararea victimei la cuib, viespea nu se da inlaturi in fata
niciunui obstacol. Acum incepe truda. Ea este usoara ca un fulg.
Prada este uneori de 10-15 mai grea decat ea. Nu isi pierde
curajul. Il duce in gura peste pietre, peste ape, printre buruieni
si chiar pe pereti verticali. Nu-l lasa nici daca o sperii, sau
cand vrei sa i-l iei. Instinctul de mama biruieste intotdeauna.

Ceea ce a minunat generatii de entomologi care le-au studiat
obiceiurile, este siguranta si memoria fantastica cu care
aceste viespi solitare isi gasesc locuinta sapata in pamant sau
nisip. In sfarsit, cu chiu cu vai a ajuns la gura
vizuinei. Credeati ca se repede cu prada inauntru, fericita ca a
scapat de chinul transportului? Nici pomeneala! Daca in lipsa ei
vreun rival din acelasi neam, sau mai grav, un dusman i-a acaparat
locuinta?

Precauta, intra si inspecteaza locul. Totul este in regula. Isi
insfaca prada somnolenta si se inghesuie cu ea in hruba. Acolo se
indeplineste ceremonia finala. Folosindu-se de acelasi ac
intepator, viespea penetreaza trupul insectei pentru a lasa un ou
microscopic. Metoda nu este mereu aceeasi. Exista alte
viespi parazit care odata cu prima intepatura paralizanta lasa
cadou si urmasul. In sfarsit, vispea paraseste locuinta, nu inainte
de a-i ascunde intrarea cu o frunza sau crenguta. Acolo in
intuneric tragedia prinde proportii uriase.

Insecta posedata de oul viu este deja in alta lume.
Veninul nu o ucide, dar o transforma intr-o faptura ametita,
lipsita de puteri, care nu mai poate evada. In scurt timp,
inauntrul ei simte o miscare. Mini-monstrul a eclozat! Viitoarea
viespe este acum o larva mica si lacoma. Dar este in siguranta!
Grijulia sa mama a lasat-o intr-un loc unde este inconjurata de
caldura si are carne proaspata la discretie.

Imediat se pune la masa, devorandu-si gazda pe
dinauntru. In decursul catorva zile, din victima nu mai
ramane decat armura uscata de chitina. In interior, larva a
devorat-o de vie. Acum e mare, a crescut aproape cat gazda sa
moarta. E timpul sa se transforme in nimfa, pentru ca mai apoi sa
tasneasca plina de viata – o viespe adulta gata sa reia jocul
nesfarsit al Vietii cu Moartea.

Exista si unele specii de viespi parazit ale caror progenituri
sunt atat de lacome incat trebuie sa le aduca periodic in vagauna
insecte paralizate. O musca sau omida pentru o larva lacoma este
doar o gustare de dimineata. De aceea, la aceste viespi,
sentimentul matern este proportional mai dezvoltat. Ele nu-si uita
niciodata copilul monstrous in adancul cotloanelor. Ca si cum i-ar
auzi tipatul de foame, cand a ispravit de mancat prima musca, mama
cu ac de cosmar ii aduce alta si alta, pana cand odrasla nesatula
se transforma in sfarsit in nimfa.

Te-a intepat o viespe. Ce e de facut?

Din fericire, viespile parazit nu isi depun ouale in
oameni. Asta ar mai fi lipsit. Cu toate acestea, milioane
de oameni cad victima anual intepaturilor nenumaratelor viespi si
barzauni care populeaza planeta. Subiectul este foarte serios.
Exista numerosi oameni care au alergie la veninul de insecte,
oameni pentru care o intepatura de viespe poate fi fatala. Nu mai
pomenesc de pericolul de a fi atacat de un roi intreg, situatie
care iarasi se poate transforma intr-o tragedie.

Solutia este simpla – de cate ori le intalniti, la picnic, la
gratar, in excursie sau calatorie la bunici, evitati sa le
intaratati. Educati-va copii sa nu le deranjeze colonia in
ruptul capului. Sa nu dea cu pietre in cuiburi, sa nu le intarate
cu betele, sa nu se agite bezmetic, topaind si dand din maini si
picioare in preajma cuibului de viespi. Pentru un copil, o
intepatura de viespe, nu mai spun de barzaune, poate avea urmari
mult mai grave decat asupra unui adult.

Proverbul „Sa previi este intotdeauna mai usor decat sa vindeci”
este scris cu litere de aur la intrarea in lumea viespilor. Daca,
totusi, inevitabilul s-a produs si viespea a intepat, nu disperati.
Exista cateva metode de prim ajutor care pot fi aplicate de catre
oricine. Retineti ca intepatura viespei poate fi foarte dureroasa,
in special daca nu este tratata pe moment.

Daca v-a intepat o albina, primul lucru care trebuie facut este
sa incercati sa scoateti acul. Daca faptasa a fost o viespe,
durerea este uneori atroce, mai intensa decat cea provocata de
albina. Nu va speriati, este o senzatie trecatoare.
Intepatura viespei aduce in organism un venin care provoaca
umflarea imediata a locului. Acesta trebuie curatat cu atentie;
ideal ar fi sa aveti la dispozitie apa, sapun si solutii alcoolice
pentru badijonari. Daca durerea se mentine insuportabila,
autorul este un barzaune. Aplicati in toate cazurile un cub de
gheata pe intepatura; in timp senzatie de durere sfasietoare va
dispare. Pentru persoanele care au cazut victime unui mare numar de
intepaturi se recomanda o injectie cu adrenalina. Daca
persoana continua sa se simta rau la 1 ora de la eveniment, este
posibil sa apara dureri si in alte parti ale corpului, urmate de
dificultati in respiratie, senzatie de greata si lesin. Acestea
sunt semnele ca victima prezinta alergie la venin. Daca
simptomele se manifesta brusc si puternic, la nici 15 minute dupa
intepatura, este posibil ca victima sa intre in soc anafilactic. In
ambele cazuri, trebuie dusa imediat la cel mai apropiat spital.

Nu uitati ca viespile sunt deranjate de culorile vii si
stridente. Asa ca revizuiti-va garderoba cand iesiti in natura. Si,
mai ales, nu le urati! La fel ca orice vietate, au si ele
un rol bine stabilit in lumea inconjuratoare. Putini stiu ca
viespile sunt cel mai mare ajutor pentru agricultura, deoarece tin
in frau numarul omizilor si lacustelor care alfel ar decima
recoltele.

CITESTE SI:

• Invazia
  speciilor straine capata proportii nemaivazute
• Insectele
  comunica prin intermediul plantelor
• Intoarcerea albinelor
  negre
• Nu
  chiar atat de cuminti: albinele isi inseala
  regina